资讯

Treisprezece persoane au fost reținute, printre care un notar public și un executor judecătoresc, într-un dosar denumit ...
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați miercuri, prin apel 112, despre faptul că, pe strada ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, miercuri, că România dispune de suficiente stocuri de soluţii perfuzabile ...
Cinci papagali africani gri, recent donați Parcului Zoologic Lincolnshire din estul Angliei, au fost mutați din zona ...
Cel puţin 161 de persoane sunt încă de negăsit după inundaţiile devastatoare din Texas, care au făcut deja peste 100 de morţi ...
Cererea de eliberare din funcție prin pensionare a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a fost ...
Craiova, 9 iulie 2025 – Promenada Craiova continuă surprizele în acest sezon de vară cu o campanie dedicată pasionaților de ...
Paul al României, condamnat în România în 2020 la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa, ...
Christian Horner a fost demis de Red Bull cu efect imediat, după 20 de ani în care a ocupat funcția de director al echipei ...
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că măsurile luate de Guvern reprezintă soluția ca România să nu intre „în ...
Donald Trump a spus anul trecut, în cadrul unei întâlniri private cu donatorii pentru campania sa electorală, că a încercat ...